vineri, 5 decembrie 2014

Sarmale vegetariene dar nu ai zice :P




Am considerat ca e o adevarata provocare sa reusesc sa recreez vegan  traditionalele  sarmale romanesti, provocare din doua motive, bucataria traditionala romaneasca nu prea e punctul meu forte si nici foarte tare in aria mea de interes si totodata poate fi dificil sa redesenezi   cu success o reteta contruita atat de evident in jurul carnurilor.
Cu toata modestia care nu ma caracterizeaza, rezultatul,   o oala onorabila, si-a dat obstescul sfarsit extrem de repede, ba mai mult decat atat  a incantat si doi  carnivori destul de sceptici in privinta ideii de sarmale ''de post''.( am mai zis cat de mult detest sintagma asta ?).
Ceea ce m-a interesat in primul rand a fost sa respect spiritul  acestei mancari, bogata, boiereasca daca vreti, chiar cu o aristocratica nepasare fata de chestiuni marunte precum sanatate, kilograme si alte aspecte irelevante.
Ingrediente:
- o varza murata mai dolofana
- 400  gr ciuperci tocate marunt
-  600 gr Grill Vegetal  de la CrisTim
- 4 cepe tocate marunt
- 1 - 2 morcovi dati pe razatoarea mica
- 150 gr orez
- 3 litri stock de legume (eu am adaugat si fum lichid pentru izul ala de afumat)
- marar, patrunjel, 4-5 catei de usturoi
- 10 linguri de ulei de masline
- suc de rosii cu oregano
-cimbru uscat, condiment Creole de la Bart (sau orice combinatie  de condimente picante)
Ansamblarea este extrem de simpla chiar daca usor migaloasa. Ceapa se pune la calit in 5 linguri de ule de masline, dupa 2-3 minute se adauga morcovul si se lasa pana se inmoaie. Intre timp in robot am maruntit ciupercile impreuna cu grillul vegetal iar rezultatul l-am pus peste ceapa si morcov pentru  3-4 minute. Am rasturnat continutul  wokului intr-un  castron mare  , am adaugat usturoiul pisat, cimbrul  si condimentul Creole si am amestecat bine. Apoi am pregatit oala turnand restul de ulei pe fund, am presarat un strat de varza murata tocata peste care am pus cimbru, marar tocat si  3-4 linguri de sos de rosii cu oregano. Am confectionat sarmalele propriu zise si le-am indesat pe un strat, am mai adaugat un strat de varza murata, iar sarmale, iar varza tocata si am acoperit totul cu stockul de legume .
Am lasat  sa fiarba la foc mic pentru o ora apoi  in cuptor  25 de minute la 200 de grade. Evident sarmalele astea au meritat sa fie complimentate de o mamaliga de vis.
Credeti-ma pe cuvant si try this at home!