Mai mica, mai vie , putin mai reala decat o simpla iluzie, o buruiana enervanta stricand sirurile drepte din cea mai buna dintre lumile posibile. Acele siruri de oameni perfect aliniati deplasandu-se rectiliniu si uniform din leagan in mormant. Scoala, munca, familie. Paine si circ. Cuminti si lipsiti de intrebari, descurcandu-se mai mult sau mai putin bine , spectatori la propriul destin. Dar nu de ei vreau sa scriu, ii stim, ii vedem, ii cunoastem, uneori bem o bere cu ei sau comentam un meci sau dam din cap politicosi cand ne povestesc cum s-a dus ala micu singur la cacuta. Ei sunt lumea adevarata si reala dar in acelasi timp sunt cei ce de fapt nu conteaza.
Cealalta lume a existat dintotdeauna, intre zidurile Babylonului, in Imperiul Roman , in temnitele fetide ale Inchizitiei, in Europa anilor 60 ai secolului trecut , in America impartita net intre lumea reala si cea ce isi canta revolta la Woodstock si cantecul de lebada la Altamonte. Acei ani in care traia si murea ultima generatie de adversari, buruieni curatate constiincios de aparatorii realitatii , aceeasi ce au folosit apoi toate solutiile posibile din laboratoarele spalarii individualitatii pentru a fi siguri ca simetria perfecta a sirurilor drepte nu va mai fi rupta de nedorite impuritati. Dar samanta rea nu piere asa usor chiar daca uneori trece o generatie intreaga fara sa rodeasca. De un verde inca palid se vede deja si in mediul virtual, intre galeti de gheta varsate in cap, poze de la nunta si self-iuri in baie, intre mormane de imbecilitate crasa sau simpla mediocritate gri vezi oameni discutand despre modul in care cei putini si nealesi conduc acest mare metropolis care a ajuns Pamantul, despre schimbarea modului in care privim si tratam necuvantatoarele cu care impartim acelasi spatiu, despre inechitate si nedreptate. Si sunt mereu mai multi, intrebarea care ramane insa este vor fi oare suficient de multi incat sa devina o generatie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu