Se considera ca fiind axiomatic faptul ca istoria este depozitara trecutului si teoretic ca reprezinta un reper solid pentru a contura macar partial viitorul. Spun teoretic pentru ca in fond lectiile majore ale istoriei sunt in genere ignorate pentru ca deranjeaza un status quo convenabil factorilor de decizie.
Au trecut mai bine de 240 de ani de cand Gibbon publica monumentala Istorie a declinului si decaderii ImperiuluI Roman si totusi SUA nu o considera relevanta in raport cu propria pozitionare pe harta geo politica a lumii. Dar nu despre SUA vreau sa vorbesc acum, ci despre incapacitatea de a reactiona pe baza istoriei chiar si cand prezentul este o oglindire a unei probleme precedente.
Dupa mai putin de 200 de ani de la Revolutia Industriala ne vedem pusi in fata unei dileme asemanatoare si anume incapacitatea de a coordona progresul tehnologic cu cel economic si social,continuand sa aplicam grile expirate unei realitati in care utilitatea acestora a disparut.
Daca in Marea Britanie revolutia productiei a dus la scaderea drastica a conditiilor de trai pentru majoritatea populatiei si s-a mai echilibrat dupa doua generatii , de sacrificiu ca sa folosesc o sintagma draca politichiei mioritice logic ar fi fost ca aceasta a doua revolutie tehnologica adusa de informatizare sa ne gaseasca pregatiti pentru o reactie rapida.
Lucrul asta insa nu s-a intamplat si in toata lumea nivelul de trai s-a degradat pe fondul dezvoltarii accelerate a informatizarii. Fara sa fac apologia nici unei ideologii politice pot doar constata ca in conditiile in care progresam si inca extrem de rapid din punct de vedere tehnologic dar cu toate acestea traim mai prost ceva fundamental este gresit in sistem. Probabil este vorba de inertia fortei de deplasare dar pe benzi opuse intre societate/economie si progres.
Daca viteza imprimata creste constant in ceea ce priveste inventiile si aplicatiile lor practice in acelasi mod creste si evidenta inadaptabilitate din punct de vedere socio/economic. Intr-un secol 21 in care automatizam din ce in ce mai mult, in care nevoia de munca umana scade cu fiecare nou soft introdus pe piata, in care din ce in ce mai multi oameni se trezesc pur si simplu ca nu mai au ce munci , avem printre prieteni si cunostinte din ce in ce mai multi care se plang ca lucreaza si in weekend , ca lucreaza 10-12 ore, ca stressul le marcheaza nivelul de viata.
Indiferent de convingerile personale oricarei persoane rationale acest paradox ar trebui sa ii spuna ca ceva nu e in regula, ca am mai fost in situatia asta si ca evident adoptand aceeasi atitudine vom avea acelasi rezultat dezastruos.
Ne-au trebuit mai mult de 100 de ani sa intelegem ca 10-12 ore de munca zilnic nu sunt practice si s-a standardizat norma de 40 de ore , 5 zile pe saptamana. In mod clar si aceasta este depasita si supradimensionata, ne va lua oare tot peste 100 de ani si toata mizeria aferenta pentru a accepta inevitabilul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu